A trebuit sa treaca mai bine de un an pentru ca familia Malinei Olinescu, artista care a murit cazand de la balconul locuintei sale, sa inteleaga ca sufletul cantaretei a ajuns in ceruri. Cel mai clar semn a fost primit recent de catre sora Malinei.
De la trecerea in nefiinta a Malinei Olinescu, Doina Spataru s-a zbatut neincetat pentru a face toate cele necesare pentru iertarea sufletului fiicei sale. Chinuita de gandul ca biserica ortodoxa interzice rudelor persoanelor care decid sa renunte la viata, cum s-a vehiculat si in cazul Malinei, sa solicite slujbe de pomenire pentru sufletul acestora, artista a luptat neincetat ca sa-si faca dreptate.
Ajutata de apropiati si primind intelegerea din partea unor maicute de la un asezamant de fete din apropierea Bucurestiului, rugandu-se necontenit la manastiri si biserici, Doina Spataru se pare ca a primit, in sfarsit, un semn puternic si clar ca fiica sa este bine. Iar cea prin intermediul careia Malina a ales sa-l transmita este Codruta, sora sa careia i-a aparut in vis
. „Am visat-o si eu, dar dupa ce i-a aparut Codrutei in vis m-am linistit. Ea a visat-o pe Malina langa mama mea, adica langa bunica ei. Era linistita si tacuta, dar o tinea de mana pe mama. Cred ca legiile divine sunt mai presus decat cele pamantesti. Nu vreau sa aduc o ofensa bisericii, departe de mine lucrul acesta, dar eu voi continua sa fac tot ceea ce imi sta in puteri pentru ea. Voi tine de slujbe, voi merge la biserica si la manastiri, voi aprinde candela si ma voi ruga pentru sufletul ei. Acum, simt ca este bine”, ne-a declarat Doina Spataru.
Nu este pentru prima oara cand Malina Olinescu apare in visele rudelor sau pritenilor sai, in urma cu mai bine de jumatate de an, Angi, sotia lui Calin Geambasu, traind o experinta de acest gen. Atunci, Malina i-ar fi spus acesteia ca mai sta putin pe pamant pentru ca trebuie sa-l ajute pe artist intr-o problema. Ulterior, printr-o intamplare miraculoasa, Geambasu a descoperit 40 de piese cantate si inregistrate de Malina, cove-uri si melodii prezentate, in premiera, in luna ianuarie, in cadrul spectacolului tribut organizat in memoria artistei.
Simona Odorhean